Ce face dintr-o tabără o experiență de repetat mai târziu?

Ce face dintr-o tabără o experiență de repetat mai târziu?

Ce face dintr-o tabără o experiență de repetat mai târziu?

De fiecare dată când ne facem curaj și îi lăsăm pe cei mici să plece singuri undeva, ni se strânge inima și parcă niciun gând optimist nu alungă grija firească care rămâne din urmă. Părinții știu prea bine cum e cu grijile neîncetate și cu dorința naturală de a-i proteja. Ei bine, asta trezește în fiecare părinte nevoia de a cunoaște care sunt condițiile de călătorie, nivelul de confort și cât de în siguranță va fi copilul său în deplasarea făcută. Dar ceea ce face ca, atât părintele, cât și copilul să capete încredere în acesta din urmă sunt dezvoltarea și evoluția lui, cântărite prin experiențele din tabere, excursii individuale sau cu clasa etc. 



O parte din grijile acelea purtate în mod continuu parcă se mai risipesc odată ce primim asigurări de la însuși copilul nostru ori de la un adult de încredere care îl însoțește. Fie că ne-am simțit emoționați și temători, fie că am fost reticenți înainte să spunem „da” unor plecări ale copilului, când acesta s-a întors și ne-a povestit despre ce l-a bucurat și ce l-a transformat, ne-a încolțit parcă în suflet un gând de mulțumire față de noi înșine fiindcă am avut curaj și l-am lăsat să „zboare”. Așa știm că, al nostru micuț s-ar putea să fie deschis social și spre alte oportunități de călătorie.

CE PRESUPUN ACTIVITĂȚILE ÎNTR-O TABĂRĂ EDUCAȚIONALĂ INTERNAȚIONALĂ?



În orice tabără internațională educațională, programul este creat într-un procent de 50:50. Adică, 50% din timpul petrecut în tabără este dedicat studiului unei limbi străine (de exemplu, limba germană în cazul unei tabere desfășurate în Germania) cu ajutorul unor profesori vorbitori nativi și 50% din timpul rămas este ocupat de componenta distracției. În funcție de anotimp, într-o tabără educațională copiii pot învăța diverse jocuri, pot practica sporturi și se pot înscrie la ateliere practice și artistice precum: karaoke, dans, gătit, lucru manual și altele. Acestea sunt activitățile desfășurate, de regulă, în interior, adică în campus, la cazare. Însă, probabil cele mai așteptate momente sunt cele în care au loc excursiile în împrejurimi. De la orașe faimoase și până la clădiri și atracții deosebite ce le alcătuiesc, experiențele din excursii devin cele datorită cărora copiii s-ar putea să perceapă o tabără internațională ca pe o clipă prelungă, demnă de repetat. Știm și că, în tabără, timpul este limitat, iar copiii știu lucrul acesta și aleg să trăiască intens fiecare moment. Pe de altă parte, orice deplasare individuală ori de grup ajunge să ascută spiritul de responsabilitate al copilului, permite cunoașterea și integrarea într-un grup eterogen, unde copiii provin din medii diferite - un pas spre lărgirea orizontului și deschiderea, din punct de vedere social, a unui copil. 



Oricât de bogate ar fi experiența culturală și activitățile dintr-o tabără, felul în care acestea se dovedesc a fi utile pentru fiecare copil rămâne însă partea cea mai relevantă. 

Te invităm să vezi pe site care tabără s-ar potrivi personalității copilului tău (în funcție de limba studiată, de ativitățile prevăzute în program, de țara aleasă și excursiile programate). 

Autor

author image
Issedu

International Summer Schools Education - ISSEDU a fost fondată în anul 2011 în colaborare cu unul dintre cele mai importante centre de organizare a școlilor de vară din Anglia, Churchill House. Misiunea noastră este să oferim tuturor participanților, la taberele de vară internationale, o experiență captivantă și de calitate superioară.