Despre locație, școală și facilități
Boston este capitala și cel mai mare oraș al statului ameican Massachusetts. Cu o populație de c. 700.000 de locuitori, orașul reprezintă un important centru educațional, nu numai pentru Statele Unite sau coasta americană de Est, dar îndeosebi pe plan mondiat, fiind gazda unor instituții de top, precum Harvard, M.I.T., Tufts University sau Boston University.
Fondată la 1839, cea din urmă este una dintre cele mai bine cotate universități din lume, ocupână în mod constant un loc între primele 50. Printre absolvenții sau profesorii de la Boston University se numără figuri notabile global - președinți ai SUA, laureați ai premiului Nobel, artiști, sportivi de performanță și oameni de știință.
Centrul de studii se află în campusul Fenway-Kenmore al universității, la câțiva pași de malurile râului Charles și la foarte scurtă distanță față de parcul Fenway, centrul orașului și principalele sale atracții. Este dotat cu toate facilitățile necesare procesului educațional modern: dormitoare pentru elevi și studenți, cantine, terenuri de sport exterioare, săli de sport moderne, biblioteci, săli de clasă dotate cu ultimele tehnologii, bazine de înot exterioare și piscine interioare. Accesul la internet WiFi de mare viteză este asigurat, totodată, pe toată suprafața campusului.
Despre program, cursuri și cazare
Programul de educație antreprenorială - Business Insight Programme oferă oportunitatea participanților de a îmbina studiul tematic al limbii engleze (Business English - 30 de lecții), practicarea acesteia într-un mediu multinațional și parcurgerea primilor pași în antreprenoriat prin cursurile tematice.
Pe parcursul celor două săptămâni, participanții vor aborda îndeosebi latura de resurse umane în administrarea afacerilor, cu un accent deosebit către redactarea/selectarea unui Curriculum Vitae, pregătirea pentru interviu (ca angajator sau potențial angajat) și studiul pieței de capital uman.
Programul este conceput astfel încât să le ofere participanților un start de succes în antreprenoriat și să îi familiarizeze cu mediul de afaceri occidental, în special cu cel american. În cadrul studiilor de caz, participanților le va fi evaluată și dezvoltată capacitatea de a comunica formal în limba engleză (scris/vorbit), cu aplicare în situații concrete de afaceri.
Se oferă cazare în campus cu pensiune completă, în camere duble cu baie comună. Meniul celor 3 mese zilnice va fi variat, corespunzător cerințelor alimentare specifice vârstei.
Excursiile pot include
Quincy Market, Faneuil Hall, Red Sox Stadium, Harvard University, Mini-croazieră în Oceanul Atlantic (observat - fotografiat - filmat traseele de migrație ale balenelor), New England Aquarium, Freedom Trail Guided Tour, Charlestown, Back Bay Area, Newbury Street, Skywalk Observatory etc.